Viorel Boldis (Romania) – ita/ro/espa


 
 
Tardi d’autunno
 
Fa freddo fuori, sempre più freddo.
Ormai nel giunco tacciono le rane.
Pure il sussurro dell’acqua
zittisce con tutto questo freddo immane.
Gli uomini tossiscono forte, dal petto,
e sputano per terra con dispetto.
Le donne tossiscono delicatamente assai,
e poi deglutiscono: loro non sputano mai.
Fa sempre più freddo fuori
e la tristezza degli amanti raddoppia,
come gli alberi spogli,
o le cicale gelate nella stoppia.
 
 
 
 
 
 
Târziu de toamnă
 
E frig afară, tot mai frig.
Tac broaştele de-acuma-n pipirig.
Până şi clipocitul apei
de-atâta ger muţeşte.
Bărbaţii tuşesc tare, din piept,
şi scuipă pe jos birjăreşte.
Femeile tuşesc delicat, aproape frumos,
apoi înghit: ele nu scuipă niciodată pe jos.
E tot mai frig afară
şi amanţii sunt tot mai trişti,
ca şi copacii despuiaţi,
sau greierii îngheţaţi prin mirişti.
 
 
 
 
 
 
Anochecer de otoño
 
Hace frio afuera, cada vez más frio.
Ya en el junco callan las ranas.
Hasta el murmullo del agua
se calla con todo este frio enorme.
Los hombres tosen fuerte, del pecho,
y escupen por tierra con despecho.
Las mujeres tosen muy delicadamente,
y luego degluten: ellas nunca escupen.
Hace cada vez más frio afuera
y la tristeza de los amantes se duplica,
como los árboles despojados,
o las cigarras heladas en el rastrojo.
 
 
Traduzione in spagnolo di Antonio Nazzaro
 
 
 
 

VEDI ANCHE