Mă privesc uneori în oglindă
Pentru ca să mai fie cineva în această casă
ce o urăsc de atâta vreme
încât nu mai pot trăi fără ea.
Conştiinţa de sine este în cele din urmă
o stare extrem de confortabilă – un somn greu.
Ea nu poate semăna decât amintirilor
despre lichidul meu amniotic
pe care le numeam mai demult într-o artă poetică
sau morţii,
ce a spart oglinda
pe care de atâta vreme scriu acest poem
Încât el nu mai poate trăi fără mine…
Alle volte mi guardo allo specchio
in modo che ci sia qualcun altro in questa casa
che odio da così tanto tempo
che non posso più vivere senza di lei.
La coscienza di sé in definitiva è
una condizione estremamente comoda – un sonno pesante.
Non può che assomigliare ai ricordi
del mio liquido amniotico
che tempo fa nominavo in un’arte poetica.
oppure alla morte
che ha rotto lo specchio
su cui scrivevo questo poema da così tanto tempo
che ora non può più vivere senza di me…
Traduzione di Clara Mitola
