Lucian Blaga


 
 
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
 
 
 
 
Io non calpesto il fiore del mondo delle meraviglie.
La mia mente non uccide
i misteri che incontro
sulla mia strada,
nei fiori, negli occhi, sulle labbra e nelle tombe.
La luce degli altri
soffoca il bisbiglio di ciò che si nasconde, non esplorato
nelle profondità del buio,
ma io
io, con la mia luce, aumento il segreto del mondo –
come la luna con i suoi raggi bianchi splendenti
non diminuisce, ma intensifica
il mistero della notte.
Io stesso illumino l’orizzonte oscuro
con tremori, grandi tremori di misteri consacrati.
E ciò che non è compreso
diventa ancora più incomprensibile
sotto il mio sguardo
perché io amo
i fiori e gli occhi e le labbra e le tombe.
 
 
Traduzione di Stefanie Golisch